Birchall, depre MCV: Am stabilit ca într-o lună să avem un draft al planului de acțiune

Birchall, depre MCV: Am stabilit ca într-o lună să avem un draft al planului de acțiune
Publicat: 04/11/2019, 11:39

„Am stabilit că în maxim trei săptămâni fiecare instituție și fiecare asociație profesională o să transmită la Ministerul Justiției propria analiză, ce scrie în raportul MCV, ce ar trebui să scrie din punct de vedere al instituției respective sau al asociației respective, ce măsuri se impun, în ce perioadă și cine este responsabil, astfel încât într-o lună de zile să avem un draft al acestui plan de acțiune, asumat, sigur, la nivel tehnic. Conform prevederilor HG 216, trebuie să informăm instituțional premierul și președintele țării, astfel încât, sper eu, să se ajungă la un consens național ca îndeplinirea obiectivului de ridicare a MCV-ului să fie atins, pentru că este un obiectiv de țară”, a spus ministrul Justiției, Ana Birchall, la ieșirea din Comisia MCV.

De asemenea, membrii Comisiei au stabilit să se întâlnească o dată pe trimestru sau ori de câte ori este nevoie.

Întrebată de jurnaliști dacă ceea ce s-a stabilit luni va continua și în eventualitatea în care nu va mai fi ministru al Justiției, Ana Birchall a răspuns că este important faptul că toți membrii au fost aduși la aceeași masă.

„Cred eu că această comisie nu numai că o să funcționeze, dar uitându-mă în urmă la discuțiile care au avut loc, tonalitatea și mai ales determinarea fiecărui reprezentant al fiecărei instituții și sau asociație profesională a arătat nu numai necesitatea acestui dialog, dar și aprecierea că suntem la aceeași masă. Până la urmă avem unul singur obiectiv comun și anume buna funcționare a sistemului judiciar și asigurarea domniei legii”, a mai spus Birchall.

Șefii parchetelor au discutat, luni, la Ministerul Justiției despre raportul MCV, fiind pentru prima dată când Comisia este convocată. Ministrul Justiției, Ana Birchall, a spus că va propune ca fiecare instituție să vină cu un set de măsuri și cu un calendar pentru rezolvarea problemelor din justiție.

CSM a fost reprezentat la această Comisie, de vicepreședintele Nicolae Solomon.

Ana Birchall a anunțat, încă din 22 octombrie, că va convoca în regim de urgență Comisia MCV la nivel național, compusă din reprezentanți ai instituțiilor care au un rol în privința funcționării sistemului judiciar din România, pentru a discuta un plan pentru implementarea recomandărilor Comisiei Europene.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Patru zodii protejate de divinitate în 2025. Vor avea succes pe toate planurile
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska